Mai mult decat o invatatoare!

Am intalnit un om care m-a impresionat puternic. O invatatoare dintr-un mic oras din judetul Brasov, Rupea, care s-a implicat atat de mult in viata copiilor incat purtata pe aripile milei fata de orfani, incercand sa aline la inceput suferinta unuia dintre ei, nu s-a mai putut opri. Are acum 6 copii orfani pe care ii creste la ea acasa, impreuna cu sotul ei aflat in pensie de boala. Pentru a le oferi mai mult spatiu si o crestere frumoasa, aproape de natura, s-a mutat la casa. M-au impresionat filmele postate pe internet, imaginile, povestile copiilor, sufletul minunat al acestei invatatoare. Va invit sa ii vizitati pagina de net http://www.copilarieregasita.webs.com/
Dimineata merge la scoala si are grija de prichindei, seara vine acasa si ingrijeste 6 copii ca si cand le-ar fi mama.

Acum, de sarbatori, cand faceti curat prin dulapuri, cand observati ca o hainuta a ramas mica unuia dintre copii sau o ghetuta vi se pare prea prafuita pentru copilul vostru, e timpul sa va ganditi si la copiii orfani. Puteti sa trimiteti pe adresa acestei familii, totul va fi foarte bine folosit!

Adina, cu drag!

OPRESTE , OM GRABIT...

Trec oamenii grabiti pe o strada murdara,
Carand concentrati sacosele cu vin.
Tigarile aprinse fumega in colturile guríi,
Si se simte in aer zvarcolirea urii..
Iar vorbele curg de pe buze ca-n gara
Slobode si nude, fara perdea de in…
Cad fulgii de zapada pe-obrazul arzand
Si picurii de apa cu lacrimi infratite
Formeaza siruri lungi de perle stralucind
Ce curg spre nicaieri.
Copilarie scurta.
Ciuntita timpuriu de saracie, cearta,
De iresponsabilitate ,de oarba rautate…
Copilul priveste spre cerul ce pare
Ca plange cu el , durerea spaland
Si vagi amintiri de zambet bland
Isi cauta locul in inima si-n gand.
In aer pluteste o simpla-ntrebare
“ De ce m-am nascut eu, oare?”
Cuprins de frig, de foame si de frica,
Rascoleste-n tomberoane,
Chiar sacii grei ridica,
Sperand ca va gasi bomboane,
Sau paine, sau lapte intr.-o sticla…
Nimic ! Doar dureroasa senzatie de foame…
« De ce m-am nascut eu oare ? »
Clipeste, strivind lacrimi amare,
In timp ce trecatorii il privesc cu scarba,
Negasindu-l vrednic nici macar de-o vorba…
“M-ati intrebat de vreau sa umblu
Prin lumea voastra stramba ?
De ce eu nu am dreptul la copilarie ?
Cand cad nu ma alina nimeni, nu sufla peste rana
Soptind cu drag <
Saruta pruncul cum doar ea stie
Dispar dureri si lacrimi…si-s ingerii o mie…>>
De ce eu sufar si nimeni nu o stie ?
De afla cineva raspunsul, as vrea sa stiu,
Sa nu mai simt durerea in sufletu-mi pustiu.
Dorinta mea e mica : sa fiu privit cu drag,
Sa merg la scoala, iar mama sa ma astepte-n prag.
Sa am un caine mic, sa ma joc cu el
Si daca e posibil, sa am si-un motanel… ‘’
Fulgii albi si desi cad acoperind gunoaie,
Copilul langa zid genunchii isi indoaie.
Ii este frig, si foame…dar nu-i mai este frica:
Ingerii trimisi de mama, pe brate il ridica.
Stia ca se-mplineste o dorinta vie
Plansa-n rugaciunea scrisa pe hartie…
Langa zidul ud, murdar , mucegait,
Un baietel in zdrente, ce pare adormit
Zambeste tainic, cu buze vinetii,
Jucand in hora inocent, cu toti ingerii.
In pumnul strans, pe o hartie mototolita
E scrisa rugaciunea…
Dorinta-i e-mplinita…
Trec oamenii grabiti pe o strada murdara,
Carand concentrati sacosele cu vin.
Tigari aprinse fumega in colturile guríi,
Si se simte in aer zvarcolirea urii..
Iar vorbele curg de pe buze ca-n gara
Slobode si nude, fara perdea de in…
Opreste, om grabit, din goana ta prin lume,
Priveste-n jur si vezi, durerea n-are nume !
Ea poate zace-n sant sau la volan modern
Si-asteapta doar o sansa.
E un adevar etern:
Ca fiecare om are privilegiul ( doar sa vrea )Sa fie inger pazitor,anonim, cuiva….
( Simonescu Dana - ianuarie 2008 )